Va informam despre o inițiativă a Can-Pack România, derulată cu sprijinul Asociației Alucro, avand atat scopul de a contribui la o mai bună cunoaștere a industriei aluminiului în rândul studenților din România, cât și de a facilita tranziția acestora către piața muncii. Este vorba de un program anual de burse și internship, aflat la prima ediție, cu desfășurare până în luna decembrie 2021.

În cadrul programului, un număr de 10 studenți vor beneficia de posibilitatea efectuării unui stagiu de practică și mentorat, remunerat printr-o bursă în valoare de 500 euro.  Acesta se adresează studenților în anul doi de studii cu media generală peste 9.00.

Alte informații despre Bursele Can-Pack România se regăsesc aici.